decembrie 2018

Repede, repede, hai ca am mai tăiat-o şi pe asta de pe listă!

Privesc satisfăcută şirul de cuvinte întins ca o plăcintă pe două pagini şi răsuflu uşurată când văd că jumătate din ele sunt tăiate. Cu ce preţ? Cu ce rezultat? Câte din lucrurile tăiate se încadrează în următoarele categorii inventate de mine şi care mă ajută să le gestionez mai uşor:

• Disaster management (da, da, nu râde!)
• Organizatoric-logistice
• Strategice
• Alte

Când tai multe de pe listă într-un timp relativ scurt, şansele (un fel de-a spune) sunt ca majoritatea dintre ele să nu fie lucruri care construiesc pe termen lung, ci sarcini foarte tactice, operaţionale, care mă ajută cel mult să am iluzia unui progres şi să merg în ritmul lucrurilor. Mă ajută să nu rămân în urmă, dar nicidecum nu mă împing înainte.

Cam în starea asta de spirit am început să citesc ‘Deep Work. Concentrarea ca superputere într-o lume a perturbărilor’ a lui Cal Newport (Editura Publica, 2018). Ideea centrală pare simplă: concentrează-te, renunţă la social media, munceşte susţinut, nu pierde vremea, creează ceva măreţ. Câtor oameni dintre noi însă ni se aplică a priori principiile astea? Şi oare toate tipuri de activităţi sau joburi se pretează la astfel de reguli? Newport pare să creadă că da şi exemplele pe care le dă îi dau dreptate, timp în care demontează şi câteva mituri legate de muncă. Read on.

SATISFACŢIA MUNCII NU ARE LEGĂTURĂ CU NATURA EI

Întâi, satisfacţia adusă de muncă nu are nicio legătură cu natura muncii, ci cu modul în care o abordăm.

Obsesia noastra fata de sfatul de ‘a-ţi urma pasiunea’ este motivata de ideea (deficitară) că ceea ce contează cel mai mult pentru satisfacţia în carieră este caracterul specific al slujbei pe care o alegi. Conform acestei gândiri, există doar câteva slujbe rare care pot fi o sursă de satisfacţie – cum ar fi munca într-un ONG sau înfiinţarea propriei firme -, în vreme ce toate celelalte par lipsite de viaţă şi anoste. De-a lungul istoriei umane, în cea mai mare parte, meseria de fierar sau de rotar nu a fost fermecătoare. Dar acest fapt nu contează, căci elementele specifice ale muncii sunt irelevante. Semnificaţia dezvaluită de asemenea eforturi se datorează abilităţii şi aprecierii inerente a meştesugului, nu rezultatelor muncii. Altfel spus, o roată de lemn nu este nobilă, dar crearea ei poate fi. Acelaşi lucru se aplică şi muncii din domeniul cunoaşterii. Nu aveţi nevoie de o slujbă aparte; în schimb, aveţi nevoie de o abordare deosebită a muncii pe care o îndepliniţi.

TIRANIA INBOXULUI SAU DE CE NU TREBUIE SĂ RĂSPUNZI LA TOATE E-MAILURILE

A fi sclavul emailului nu înseamnă muncă, răspunsul la emailuri nu e un scop în sine. Huh, ce ziceţi? Aţi stat 3 ore să răspundeţi la emailuri? Newport zice că nu era nevoie, şi că de fapt nici nu trebuie să răspunzi tuturor emailurilor pe care le primeşti. Pentru a limita numărul de chestii care îţi intră în Inbox, fie munceşte mai mult atunci când răspunzi (propune un plan, un deadline, activităţi comune), fie fă-l pe interlocutor să muncească mai mult atunci când răspunde (cere-i detalii, vezi unde, în ce proiect se încadrează acest schimb aparent inofensiv de mesaje).

Lumea reprezentată de Inboxul vostru nu este o lume în care să fie plăcut să locuieşti.

Tehnologiile pe care se bazează emailul sunt transformatoare, dar convenţiile sociale actuale care ghidează felul în care aplicăm aceste tehnologii sunt subdezvoltate. Noţiunea că toate mesajele, indiferent de scop sau de expeditor, sosesc în acelaşi Inbox nediferenţiat şi că există aşteptarea ca toate mesajele merită un răspuns (prompt) este absurd de neproductivă.

 

SOCIAL MEDIA – DESTINDERE SAU GAURĂ NEAGRĂ?     

Exerciţiu simplu: dacă ce vedeţi în feed-ul vostru de facebook sau Twitter sau Pinterest sau Insta ar reprezenta conţinutul unui canal TV, al unei reviste sau al unui blog, l-aţi urmări? Aţi da bani pe un abonament? Probabil că nu. În contexul convenţiilor sociale ale respectivelor pagini, există însă interes, like-uri, comentarii şi, uneori, dezbateri de idei.

Cu toţii facem asta. Ajunşi acasă seara, credem că ne-am epuizat rezervele mentale şi scrolăm facebook-ul fără măcar să mai vedem ce e acolo. Ah, când a trecut o oră? Şi câte voiam să mai fac în seara asta…!

Newport zice: fraţilor, ăsta e un mit! Creierul uman e făcut să nu stea, şi de multe ori ne simţim mai obosiţi după ce am lins facebook-ul două ore decât dacă am fi făcut ceva mai cu sens. Cu cuvintele lui:

Dacă îi daţi minţii de făcut ceva însemnat pe parcursul tuturor orelor cât sunteţi treji, veţi încheia ziua mai împliniţi şi o veţi începe pe următoarea mai relaxaţi decât dacă vă lăsaţi mintea să se bălăcească ore în şir, navigând semiconştient şi fără direcţie pe internet.

Ca să nu ziceţi că vorbesc din cărţi, m-am rupt acum ceva timp de rutina asta păcătoasă. Rezultatul ? Nu numai ca am senzaţia că seara e mai lungă, dar fac mai multe lucruri şi ma simt mai puţin obosită la culcare. Nu mă biciui, dar nici nu îmi mai bat joc de timpul meu. Desigur, stau pe facebook, îmi place, am o tonă de abonamente la pagini care publică un conţinut de calitate, însă am dat ‘unfollow’ de mult la o grămadă de lucruri (şi persoane) irelevante pentru timpul şi interesele mele. Newport ? Ah, el e mult mai puţin politicos decît mine, vă las pe voi să descoperiţi în ce mod şi-n ce măsură.

CONCENTREAZĂ-TE PE UN SINGUR LUCRU O DATĂ  

Ok, ok, sigur, da, multitaskingul e un rău necesar, veţi spune. Cal Newport aduce însă şi argumente din neurobiologie pentru  a-şi susţine teza că alergatul de la o sarcină la alta nu este deloc productiv. Rezumată, ideea lui ar suna foarte simplu : Ce faci mai mult, creşte. Unde îţi concentrezi atenţia, se vede. Circuitele neuronale utilizate preponderent, cu putere şi secvenţial (mai degrabă decât simultan) se întăresc şi se mielinizează, permiţând impusului electric să circule mai repede şi mai eficient. Când facem multitasking sau atunci cand ne lasam distrasi, transmitem impulsuri electrice in prea multe circuite, simultan si arbitrar, ajungând să izolăm şi să slăbim grupuri de neuroni pe care vrem, de fapt, sa-i intarim.

Mai mult, oamenii care resimt un reziduu de atenţie după ce trec de la o sarcină la alta vor da probabil dovadă de o performanţă slabă la urmatoarea sarcină, şi cu cât reziduul e mai intens, cu atat mai slabă va fi performanţa.

Din perspectivă neurologică, o zi de lucru plină de superficialitate va fi, probabil, o zi epuizantă şi supărătoare, chiar dacă majoritatea lucrurilor superficiale care va atrag atenţia par inofensive şi amuzante.

 ORICE BENEFICIU = NICIUN BENEFICIU

 E dificil să respingem lucruri plăcute şi cu ajutorul cărora ne (pe)trecem timpul mai uşor, justificând astfel utilizarea lor. Desigur, Newport se referă aici mult la social media. Atenţia noastră oboseşte repede, spune el. Voinţa noastră este limitată, contrar a ceea ce credem mulţi dintre voi. Ah, şi eu, de fapt! 😊

Un criteriu de a ne investi timpul, atenţia, voinţa, munca în ceva nu este dacă îmi foloseşte la ceva, ci dacă foloasele pe care le aduce depăşesc neajunsurile în îndeplinirea scopului propus. Dar stai! Câţi dintre noi au scopuri, de fapt ? Câţi ne spunem: Acum vois ta pe  net doar 30 de minute, cu scopul de a ma destinde după o zi de muncă ? Sau ‘folosesc social media pentru că îmi aduce un beneficiu major în activitatea mea?‘

Ne risipim. Timpul, zilele, obiectivele, intenţiile, activităţile, viaţa. ‘Doar o jumătate de oră‘ se transformă în 2-3 ore şi tot aşa.

Newport însă nu e un nihilist monastic. Cartea e plină de tehnici concrete de gestionare a timpului şi activităţilor, cum ar fi:

• 3 criterii pe care trebuie să le îndeplinească un email pentru a-i răspunde;
• Tipuri de strategii ale muncii profunde, de la tehnica ascetică la cea jurnalistică;
• Soluţii atunci când ne oboseşte voinţa şi cnd facebook-ul e doar la un click distanţă 😊

Nu ne schimbăm de mâine, niciunul. Dar merită, din când în când, să ne întrebăm două lucruri, care poate ne mai potolesc mintea, această coţofană bine intenşionată dar neatentă:

• De ce fac ce fac în acest moment, ce beneficiu îmi aduce şi ce beneficiu îmi ia?
• Ce scopuri am care să merite timpul, energia, viaţa mea?

‘Lăsaţi-vă mintea să devină o lentilă, datorită razelor convergente ale atenţiei; lăsaţi-vă sufletul să se concentreze pe deplin asupra lucrului a cărui predominantă este stabilită în mintea voastră, absorbind cu totul ideea.’ (Antonin-Dalmace Sertillanges, călugar dominican)